Earelief SOUNDIMINE te ajută să auzi de 4 ori mai bine, la distanțe mari și fără zgomote de fundal

Comandă acum
Reducere de -50%

Comandă acum la un preț promoțional!

Trecerea anilor vine în cazul multor persoane cu probleme auditive, fie din cauza unor infecții auriculare netratate corespunzător, fie din cauza unei igiene necorespunzătoare sau a ascultării muzicii la căști cu volum maxim. Slăbirea capacității de receptare a sunetelor este un proces degenerativ ireversibil, care dacă nu sunt luate anumite măsuri preventive sau de intervenție ne vor duce spre asurzire. Aceasta este problema serioasă, ce necesită sprijinul unor specialiști de cel mai înalt nivel, specialiști care au creat dispozitivul Eaelief Soundimine.

Soundimine
Comandă acum la un preț promoțional!
Reducere de -50%

Cum funcționează SOUNDIMINE?

SOUNDIMINE este un microprocesor auditiv de tipul celor utilizate în componența calculatoarelor sau a telefoanelor și este noua realizare a roboticii americane, folosit până acum doar în programele americane spațiale de zbor.

Marele său avantaj față de tot ce era pe piață până în acest moment este faptul că el este proiectat special pentru a capta chiar și cele mai ușoare șoapte, dar în același timp reduce, cu ajutorul undelor ultrasonice, zgomotele de mediu. Modul său de funcționare este unul inteligent, fiind conceput să recunoască atât sunetele, cât și direcția din care acestea provin, asigurând creierului condiții optime de funcționare. Microprocesorul auditiv are forma unui dispozitiv mic, foarte ușor de folosit și care, după inserare, este invisibil pentru ceilalți. Aparatul este dotat cu un încărcător rapid, aflat întotdeauna la îndemână, estetic și economic.

Întregul dispozitiv în care este introdus microprocesorul audio poartă denumirea de Earelief SOUNDIMINE. Creat în laborator, dispozitivul este mic, compact și estetic. Așa se explică faptul că Earelief SOUNDIMINE este:

  • Ușor de folosit. Dispozitivul auditiv se aplică fie pe urechea stângă, fie pe cea dreaptă, fără niciun efort sau alte produse chimice și lumea sunetelor este a ta. Nu mai e necesar să te întorci cu capul după cei ce vorbesc sau să te obosești să înțelegi ceea ce-ți spune cel de lângă tine.

  • Sigur și certificat din punct de vedere al conformității. Earelief SOUNDIMINE nu doar că este un produs sigur și ușor de aplicat, dar mai are avantajul faptului că mărește cu 50% din distanța de receptive a diverselor sunete din mediul înconjurător și ajută creierul să-și recapete echilibrul interior. Prin eliminarea zgomotelor de fond, percepția auditivă este mult îmbunătățită, iar starea de spirit crește în mod considerabil. Produsul respectă standardele de conformitate ceea ce-l face sigur și efficient.

De unde puteți comanda Earelief SOUNDIMINE?

Un produs atât de avansat din punct de vedere a calității nu este ușor de realizat. La fel de dificil este de obținut construcția dispozitivului ce necesită obținerea unui brevet de invenție și investiția în cercetare. Cu toate aceste costuri destul de mari producătorul oferă un discount semnificativ pentru primii vizitatori ai paginii site-ului și astfel puteți obține un preț foarte bunde 209 lei, prin plasarea unei comenzi direct de pe site.

Procedura de comandă este simplă, trebuie doar să completați un formular de comandă, direct pe site-ul oficial al producătorului, iar produsul va fi livrat în cel mai scurt timp la dumneavoastră.

Soundimine
Comandă acum la un preț promoțional!
Reducere de -50%

Eficiența produsului Earelief SOUNDIMINE

Cercetările de piață au demonstrat faptul că acest produs are numeroase avantaje pentru persoanele cu deficient de auz. Astfel:

  • capacitatea auditivă se îmbunătățește cu 50%, cu o gamă completă a sunetelor, chiar și a celor de la distanțe mari;

  • sensibilitatea auditivă pentru vorbirea umană se dublează;

  • lizibilitatea exprimării crește cu 2/3, ceea ce vă permite să auziți personae aflate la distanțe mari de dumneavoastră;

  • capacitatea de perceptive a șoaptelor și tonurilor joase sporește cu 47.5%;

  • zgomotele tipice aparatelor auditive tradiționale sunt eliminate în proporție de 97,8%;

  • eliminarea definitivă a durerilor de cap și a problemelor legate de somn;

  • reducerea cu 80% a suprasolicitării auditive de la nivelul creierului;

Această eficiență remarcabilă a dispozitivului Earelief SOUNDIMINE poate fi explicată pe baza a trei principii pe baza cărora funcționează:

  1. Eliminarea problemelor legate de auzul la distanță. Marea inovație a acestui aparat este capacitatea acestuia de captare a sunetelor ce crește de 4 ori, chiar la distanțe ce par imposibil de mari, iar acest lucru se realizează fără niciun efort.

  2. Elimină zgomotele de fond. După câteva zile de utilizare creierul dumneavoastră se acomodează cu doul dispozitiv și sunt eliminate zgomotele de fond specific aparatelor audititive clasice atât de deranjante. Sunetele devin treptat tot mai clare ajungându-se la o creștere de claritate a sunetului cu până la 80% de la momentul initial.

  3. Îmbunătățirea automată a auzului la distanță. Rezultatul firesc de acomodare cu dispozitivul auditiv Earelief SOUNDIMINE va fi obținerea unei capacități auditive normale, fără niciun efort, chiar și la distanțe apreciabile.

Cine poate folosi dispozitivul Earelief SOUNDIMINE?

Ca orice dispozitiv medical, Earelief Soundimine nu are aceleași efecte la toți pacienții. Dacă nu sunteți mulțumiți de efectele dispozitivului achiziționat nu ezitați să ne contactați și în cel mai scurt timp vom soluționa problemele întâmpinate pentru obținerea rezultatelor optime.

Cei care au folosit dispozitivul Earelief SOUNDIMINE sunt mulțumiți că au obținut rezultate formidabile, o creștere de 4 ori mai bună a capacității auditive. Suplimentar, produsul deține garanția triplă a satisfacției:

Originalitatea dispozitivului Earelief SOUNDIMINE, o mare realizare a tehnologiei moderne, este dată de faptul că deține un microprocesor inovator audio atât de performant încă reușește să recepteze și cele mai mici sunete. Mai mult decât atât, dispozitivul are o funcțiune inteligentă prin care sunt selectate doar sunete relevante și le estompează sau chiar elimină pe cele neimportante care doar creează zgomot. Un astfel de aparat revoluționar este unic pe piața medicală din lume și poate fi achiziționat doar de pe site-ul oficial al producătorului.

Soundimine
Comandă acum la un preț promoțional!
Reducere de -50%

Calitatea acestui produs a fost atestată prin numeroase brevet și certificate de calitate pentru a vă asigura confortul cel mai înalt la utilizare. Datorită dimensiunii sale mici, adaptate formei anatomice a urechii, dispozitivul Earelief SOUNDIMINE este total diferit de orice alt dispozitiv clasic aflat pe piața comercială. Totul este gândit astfel încât să satisfacă cele mai exigențe cerințe ale clienților.

Satisfacția clienților este asigurată de nenumărate teste de consum ce confirmă eficiența maxima a dispozitivului Earelief SOUNDIMINE. Aceste rezultate stau la baza recomandărilor numeroase ale medicilor din întreaga lume de utilizare a acestuia, cu asigurarea faptului că auzul va crește de 4 ori, chiar și la distanțe mari sau a celor care vorbesc încet sau neclar.

Earelief SOUNDIMINE — opinia specialiștilor despre acest dispozitiv revoluționar

Unul dintre cei mai renumiți specialist în tulburări auditive, Profesorul Mihai Dimitriu, ce conduce propriul său cabinet de mai bine 15 ani declara despr pacienții spu cu problem auditive: „Toți pacienții mei care au încercat aparatele auditive clasice s-au plâns de împovărarea receptăririi sunetelor din cauza zgomotelor sau fluierăturilor din mediul extern. Pentru a auzi la distanță nu este suficient antrenamentul auzului, tabletele sau alte preparate injestabile e necesar un aparat mult mai puternic și mai eficient, iar acesta este Earelief Soundimine. ”

Soundimine
Comandă acum la un preț promoțional!
Reducere de -50%

Păreri ale pacienților care au folosit dispozitivului Earelief SOUNDIMINE:

„Earelief SOUNDIMINE mi-a permis să urmăresc dinou emisiunile la televizor fără să o mai deranjez pe soția mea cu sonorul dat prea tare. mă cheamă la prânz din bucătărie. După câteva zile de folosire a dispozitivului aud totul fără niciun efort. Și eu și soția mea suntem mult mai fericiți, iar familia mea este mai mulțumită!.”
Mihai Ionescu, 63 ani din Reșița:
„Pentru cei ce aud bine e greu de înșeles dificultățile prin care trece o persoană hipoacustică. Îmi era pur și simplu frică să ies din casă, pentru că nu auzeam nici măcar zgomotele puternice precum un claxon de mașină. Pot să spun fără ezitare că Earelief SOUNDIMINE m-a ajutat să redevin ființa independentă care eram cândva și să nu mai depind de cei din jurul meu.”
Daniela Soare, 78 de ani din Brașov:
„Eram nervos și supărat pe toți cei din jurul meu. Randamentul meu la muncă a scăzut mult, iar în familie îmi pierdeam treptat autoritatea pentru că toți mă evitau pentru că auzul meu îmi facea feste. Dacă nu descopeream Earelief SOUNDIMINE cred că viața mea devenea un iad. Acest dispozitiv mi-a redat încrederea în mine și îmi permite să fiu iar activ și implicat în toate deciziile importante ale familiei mele.”
Doru Costea, 56 de ani, Brăila:
„Pur și simplu cu acest dispozitiv auzi complet și fără niciun efort. Cu fiecare zi de când își montezi dispozitivul la ureche auzi tot mai clar și mai precis, chiar și la distanțe mari. Avantajule că acest dispozitiv este atât de discret încât nici nu se vede. Sunt atât de mulțumită de acest dispozitiv auditiv încât îl recomand oricărei persoane ce are probleme auditive. Într-o clipă viața dumneavoastră se va schimba!”
Ana Ciorbă, 49 de ani, Călărași:

9.5 Total Score

Dispozitivul auditiv Earelief SOUNDIMINE este soluția așteptată de mulți pacienți care se luptă în fiecare zi cu dificultările de adaptare auditivă la mediul din jur. Acolo unde alte dispozitivele tradiționale s-au dovedit ineficiente, dispozitivul comercializat de noi vă poate oferi garanția creșterii capacității dumneavoastră auditive de 4 ori, la distanțe mari, și cu blocarea acelor zgomote din mediul înconjurător care vă deranjau. Această inovație tehnologică discretă și eficientă vă va schimba calitatea viații pentru totdeauna.

Recenzii ale medicilor
9.5
Recenzii ale clientilor
10
Preț în farmacii
8.5
Prospect
10
Add your review  |  Read reviews and comments
Earelief SOUNDIMINE te ajută să auzi de 4 ori mai bine, la distanțe mari și fără zgomote de fundal
Earelief SOUNDIMINE te ajută să auzi de 4 ori mai bine, la distanțe mari și fără zgomote de fundal
JUST NATURAL LIFE
Logo